TRADIȚIE ȘI CONTINUITATE. Societatea Politehnică - 130 de ani de la înființare

  CUPRINS:
Prefață 7
Societatea Politehnică 11
Scurt istoric 11
Mari personalități ale Societății Politehnice 23
Gazeta Matematică 41
Palatul Societății Politehnice 55
Asociația Generală a Inginerilor din România 75
Perioada interbelică 75
După 1944 94
AGIR - în prezent 97
  PREZENTARE:
  PREFATA:
Prefață

Pentru noi, contemporanii României de azi, 6 decembrie 1881 înseamnă 130 de ani de istorie, o sursă inepuizabilă de învățăminte pentru prezent și viitor. Este o perioadă în care destinele națiunii ai cărei fii și fiice suntem au cunoscut momente cruciale în care a fost pusă la grea cumpănă însăși ființa noastră națională. Au avut loc două conflagrații mondiale și a fost consolidată independența prin Marea Unire de la 1918. Vitregia vremurilor a provocat trecerea dramatică de la democrație la dictatură, după cum Revoluția română din decembrie 1989 a reînnodat firul unor glorioase tradiții și ne-a readus în lumea liberă și civilizată. Anul 1881, care a consemnat înființarea „Societății Politehnice“, a rămas nu numai în memoria documentelor, ci și în conștiința celor care l-au trăit, drept un moment de vârf în procesul primei etape de modernizare a României. Apariția „Societății Politehnice“ și inaugurarea primei linii de cale ferată proiectată și construită exclusiv de inginerii români reprezintă momente surori într-o indestructibilă legătură, un simbol care vorbește peste timp despre creație și continuitate.
A doua zi după darea în exploatare a podului de la Cernavodă, la 15 septembrie 1895 a apărut „Gazeta matematică“ ai cărei inițiatori, fondatori și finanțatori au fost ingineri, membri ai Societății care au lucrat la construcția podului. Gazeta matematică a strâns în jurul ei numeroase alte spirite de elită, a fost răspândită pe tot cuprinsul țării, contribuind la renumele științei și tehnicii românești, ceea ce a reprezentat, astfel și un polarizator, un stimulator al inteligenței tinere. Ea a apărut fără întrerupere chiar și în timpul celor două conflagrații mondiale, când era așteptată cu înfrigurare de cititorii ei din tranșee. Este singura publicație care apare fără întrerupere de 116 ani.
Prin strădania îndelungată și cu eforturile materiale ale membrilor săi și ale unor donatori, Societatea a realizat „Palatul Societății Politehnice“ de pe Calea Victoriei, destinat „să ție de-a pururi strâns uniți pe inginerii și învățații țării, pentru a înălța necontenit faima și propășirea patriei noastre iubite“.
Ideea înființării unei noi Asociații inginerești își are rădăcina în Războiul de întregire a Neamului și în urmările lui. în gândurile inițiatorilor, trebuia să însemne una dintre formele multiple sub care reacționează vitalitatea neamului nostru contra loviturilor sortii.
Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) înființată la 12 august 1918, s-a constituit ca o asociație cu caracter pur profesional, destinată a-i strânge pe toți inginerii din țară, oricare le-ar fi specialitatea, cu scopul de a se ocupa de prestigiul moral și de interesele materiale ale corpului, în concordanță cu interesele generale ale țării, construcția și refacerea țării după război fiind de data acesta mult mai complexe.
AGIR, ca asociație cu caracter pur profesional, a îmbrățișat toate problemele care interesau corpul ingineresc din țară, fără însă a urmări teme cu caracter științific și tehnic, care urmau să formeze mai departe preocupările „Societății Politehnice“ sau ale altor societăți științifice și tehnice.
După 1918, ambele organizații inginerești au desfășurat o activitate intensă, completându-se reciproc în cel mai fericit mod, ceea ce, pentru noi, cei de astăzi, reprezintă un adevărat tezaur de cunoștințe, de înțelepciune, de comportament civic.
Tot în luna decembrie, dar în 1989, în contextul transformărilor post-revoluționare, a fost reînființată Asociației Generale a Inginerilor din România, personalitatea juridică fiind obținută la 13 ianuarie 1990. Ne-am propus continuarea tradițiilor celor doua asociații și recuperarea patrimoniului realizat de înaintași fără de care n-am fi putut să existăm.
Primul congres al AGIR după reînființare la șase - șapte iunie 1990, s-a ținut în sala de festivități din Gara de Nord București, urmând tradiția. Societatea Politehnica s-a înființat la șase decembrie 1881 tot în Gara de Nord dar în Sala de așteptare clasa I.
Prin activitatea de până acum, AGIR a demonstrat nu numai capacitatea de a se organiza într-o formă de activitate autonomă, ci s-a reafirmat și ca o forță activă a societății civile, unanim recunoscută. Potențialul de a-și înfăptui funcțiile asumate s-a datorat faptului că asociația, în condițiile în care țara noastră are atâta nevoie de ingineri se caracterizează prin putere morală, nu cuprinde grupuri de interese divergente și nu folosește metode nedemocratice.
în mare măsură ne preocupă creșterea demnității noastre și prin cunoașterea trecutului, dar nu vorbind fără substanță despre românism.
Susținând reconectarea cu istoria științei și tehnicii românești, știm ce face istoria cu noi și învățăm ce să facem noi pentru istorie.
Această carte cuprinde o prezentare firească și, pe cât posibil, veridică și reală, a istoriei celor mai prestigioase organizații inginerești din țara noastră. O supunem atenției cititorilor, deoarece cuprinde argumente și idei valoroase pe parcursul a 130 de ani, sub semnul continuității și îmbogățirii neîntrerupte a tradițiilor, sub imperativele vremurilor pe care le trăim.
Autorul
  CUVINTE CHEIE: