ELECTRONICA ROMANEASCA. O istorie traita. Vol. 3

  CUPRINS:
I. CALCULATORUL15

II. INSTITUTUL DE TEHNICĂ DE CALCUL31
III. FABRICA DE CALCULATOARE ELECTRONICE59

IV. FABRICA DE ECHIPAMENTE PERIFERICE97
V. ROM CONTROL DATA S.R.L.120
VI. FABRICA DE MEMORII ELECTRONICE ŞI COMPONENTE PENTRU TEHNICA DE CALCUL (FMECTC)130
VII. ÎNTREPRINDEREA PENTRU ÎNTREŢINEREA ŞI REPARAREA UTILAJELOR DE CALCUL (IIRUC)135
VIII. ÎNTREPRINDEREA DE COMERŢ EXTERIOR ELECTRONUM182
IX. REVISTA PENTRU TINERET TEHNIUM187
X. CĂRŢI DE INFORMATICĂ192
XI. IN LOC DE ÎNCHEIERE218
  PREZENTARE:
Volumul 3 îşi propune să reamintească lucrările, proiectele, produsele, realizările unor întreprinderi (fabrici), care au existat în această ţară într-un anumit sistem economic, socialist, modul lor de organizare, caracteristicile tehnice ale produselor, unele întâmplări sau amintiri în legătură cu activitatea depusă precum şi să menţioneze măcar câteva nume de oameni care au contribuit la bunul mers al acestora.
Acolo unde s-a dispus de date, s-au dat detalii şi despre activitatea lor după 1989, lăsând libertatea cititorului, să aprecieze în ce sens a evoluat fiecare întreprindere.
Întrucât de-alungul timpului denumirile unităţilor ce fac obiectul acestui volum s-au schimbat de două sau chiar de mai multe ori, voi utiliza denumirile cele mai cunoscute.
Institutul pentru Tehnică de Calcul, cunoscut ca ITC, s-a numit mai întâi ICPUEC (Institutul de Cercetare şi Proiectare Utilaje Electronice de Calcul), apoi ITC, apoi ITCI, I-ul adăugat însemnând Informatică, atunci când cele 2 institute, ITC şi ICI (Institutul Central de Informatică) au fost unificate, apoi din nou iar ITC, dar a mai fost şi în componenţa ICE (Institutul de Cercetări Electronice) sau IPA (Institutul de Proiectări pentru Automatizări); la un moment dat fabricile au schimbat F-ul din prescurtare, care însemna „Fabrică“ cu „I“, care însemna „Întreprindere“.
Materialele expuse au fost adunate din arhive, atunci când acestea au mai fost accesibile, din păcate nu prea multe, direct de la foşti salariaţi cu funcţii de răspundere în întreprinderile respective şi foarte buni cunoscători a activităţii acestora, citaţi ca autori atunci când materialele lor au fost preluate ca atare, din prospectele disponibile, din reviste de specialitate sau chiar de pe wikipedia.
Mai trebuie precizat că despre anumite echipamente, cum ar fi calcu-latoarele Felix, Independent, Coral, microcalculatoare etc., s-au scris cărţi întregi, caracteriticile lor tehnice fiind explicate în amănunt, cartea de faţă redă doar câteva câteva din acestea.
  PREFATA:
România era cunoscută, în perioada dintre cele 2 războaie mondiale, ca fiind o ţară „eminamente agricolă“.
Odată instaurat „regimul socialist“, s-a încercat modificarea acestui statut, chiar dacă şi în noile condiţii, o asemenea abordare nu era agreată de către partenerii de sistem. Potrivit teoriei trebuiau dezvoltate grupele A, industrie uşoară şi B, industrie grea, dar care trebuia să aibă ca pivot principal industria constructoare de maşini. Prin eforturi uriaşe de investiţii, s-au creat întreprinderi în ambele domenii, pe tot cuprinsul ţării, unele în zone care se aflaseră într-o subdezvoltare cronică.
Pentru un asemenea program de industrializare, erau necesare echipamente de automatizare şi de calcul, într-un volum care să justifice o fabricaţie proprie rentabilă şi renunţarea, în cea mai mare parte, la importuri costisitoare, idee care începe să prindă contur încă din 1966.
Aceasta presupunea apariţia unei noi industrii, preponderent electronice, care însă nu se năştea pe un teren gol. Exista deja IPRS, din 1962, ceea ce însemna că România avea la acel moment o experienţă în domeniul fabricării de semiconductoare iar producţia de radioreceptoare şi televi-zoare ajunsese la 400 000 şi respectiv 200 000 buc în 1967, deci exista şi o experienţă în domeniul fabricaţiei de serie mare.
Astfel în anul 1967, s-a înfiinţat, „Comisia Guvernamentală pentru dotarea economiei naţionale cu echipamente de calcul şi automatizarea prelucrării datelor“, sub conducerea regretatului profesor doctor docent academician Mihai Drăgănescu.
O delegaţie a comisiei a făcut vizite şi a solicitat oferte pentru cumpărare de licenţe pentru sisteme de calcul de la firme renumite la acea vreme pe plan internaţional ca IBM - SUA, ICL - Anglia, SIEMENS - Germania, CII - Franţa. Singura firmă care a oferit tehnologie pentru fabricaţie completă, inclusiv circuitele integrate, a fost CII-Franţa, care a câştigat.
Amintesc aici, că în ţară exista, la nivel de unicate, o experienţă în domeniul sistemelor de calcul; trei colective de specialişti, de la IFA Bucu-reşti, Institutul de Calcul al Academiei Cluj-Napoca şi Institutul Politehnic Timişoara, realizaseră, independent, sisteme de calcul sub denumirile CIFA 1, realizat în 1957, CIFA 101, în 1962 şi CET 500, în 1964, la Bucureşti, DACICC 1, realizat în 1963 la Cluj şi respectiv MECIPT 1, realizat în 1961 şi MECIPT 2, în 1964 la Timişoara, dar introducerea lor într-o fabricaţie de serie nu a fost aprobată şi s-a optat pentru achiziţio¬narea de licenţe.
Mai trebuie menţionat că realizările acestor calculatoare au constituit lucrări de pionierat chiar în lume.
Exista un colectiv care se ocupa de calculatoare şi la Academia Militară Bucureşti pe care îl vom regăsi mai târziu în componenţa ITC.
Între 1968 - 1974, a urmat crearea întreprinderilor care să asigure preluarea licenţei, fabricaţia de serie, precum şi fabricaţia de aparatură de măsură şi control necesară acestui proces, respectiv:
-Secţie specială la IPRS pentru tranzistoare şi circuite integrate specifice tehnicii de calcul, 1971;
-Fabrica de Calculatoare Electronice - Bucureşti, 1970;
-Fabrica de Echipamente Periferice - Bucureşti, 1974;
-Rom Control Data - Bucureşti, 1974, societate mixtă româno-americană, care împreună cu FEPER, trebuia să asigure o parte din necesarul de echipamente periferice din configuraţiile sistemelor de calcul;
-Fabrica de Memorii -Timişoara, 1971;
-Conect - Bucureşti, 1972, pentru producţia de conectoare şi elemente de comutare;
-Întreprinderea de Piese Electronice şi Electrotehnice - Curtea de Argeş, 1972, care prelua producţia de componente pasive de la IPRS;
-IIRUC - Bucureşti, 1968, Întreprinderea pentru Întreţinerea şi Re-pararea Utilajelor de Calcul;
-IEMI - Bucureşti, 1970, Întreprinderea de Elemente de Măsură Industriale, care să asigure aparatura necesară fabricaţiei şi service-ului;
-Ceva mai târziu, 1982, Microelectronica - Bucureşti, pentru circuite integrate MOS, CMOS şi dispozitive optoelectronice.

În acelaşi interval s-au creat şi Institutele de cercetări aferente şi anume:
-Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Electronică, 1966, care acoperea nevoile de dezvoltare ale IEMI şi IEI;
-Institutul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică pentru Tehnică de Calcul - Bucureşti, 1967, care deservea în principal FCE, FEPER, dar în acelaşi timp şi numeroase întrprinderi şi centre de calcul din toată ţara;
-Centrul de Cercetări pentru Componente Electronice, 1978.


Trebuie mai întâi asigurată baza de materiale adecvate, cu care Cercetarea - Proiectarea asigură componentele specifice, cu acestea, alte colective de Cercetare - Proiectare asigură subansamblele corespun-zătoare, mai departe subsisteme, apoi sisteme şi în final, un service cores-punzător care să asigure buna funcţionare la utilizator, indiferent de locul unde este instalat echipamentul.
Piramida poate fi extinsă şi în jos; şi materialele de bună calitate se obţin tot în urma unor activităţi de cercetare specifice - de exemplu barele de siliciu necesare industriei de semiconductoare, se obţin într-o producţie din domeniul industriei chimice ca urmare a unor activităţi de cercetare specifice, sau inelele ceramice pentru tiristoarele de putere; şi aşa mai departe, ajungând chiar la materiile prime din care acestea sunt făcute.
Glumind, am putea spune că dacă lipseşte unul din segmente, oricare, în piramidă plouă.
Vom vedea mai departe că organizarea industriei de Electronică a respectat întru totul piramida.
Nu este obiectul acestei lucrări, dar trebuie să amintim, că existau câteva centre de calcul în unităţi mari sau departamente (Combinatul Siderurgic Hunedoara, Uzinele Tractorul Braşov, Ministerul Comerţului Interior, CEPECA, Ministerul de Interne, Direcţia Centrală de Statistică, Universitatea Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea Bucureşti, Ministerul Căilor Ferate), dotate cu sisteme de calcul de import, (IBM, ELIOT, ICL, SIEMENS) şi urmau să se înfiinţeze, pe măsură ce se fabricau sisteme noi, Centre Teritoriale de Calcul, situate în centrele de judeţ, la care erau arondate, pentru prelucrarea datelor, întreprinderi din zonă, precum şi centre de calcul uzinale, în întreprinderile care justificau o încărcare corespunzătoare.
Toate întreprinderile şi institutele de cercetare-proiectare, din domeniul electronicii, au fost incluse organizatoric în 1969, în Centrala Industrială de Electronică şi Tehnica Vidului care, puţin mai târziu, în 1974, devine Centrala Industrială de Electronică şi Tehnică de Calcul, şi include şi noile întreprinderi create între timp, al cărei rol era de a coordona, printre altele, fondurile de investiţii şi mai ales, de cercetare, aşa zisul „Plan Tehnic“.
CIETC s-a înfiinţat în baza HCM nr.515/16.05.1974 al cărei obiect de activitate era conform art.1:
„Proiectarea şi fabricarea de calculatoare electronice şi echi-pamente periferice pentru calculatoare electronice; televizoare; mag-netofoane; pick-up-uri; componente electronice active şi pasive; apa-rate electronice de măsură, medicale, de radiocomunicaţii; tuburi cinescop; lămpi fluorescente tubulare şi cu mercur; miezuri de ferite; balasturi şi startere pentru lămpi fluorescente; utilaje, scule şi dis-pozitive pentru industria electronică; întreţinerea şi repararea uti-lajelor de calcul.
Centrala se organizează pe structura FCE.“
Deoarece Întreprinderea de Cinescoape - Bucureşti, (ICIN), era legată la propriu şi la figurat de Electronica - fabricaţia de televizoare, şi ICIN a fost păstrată tot în CIETC. Spun că ICIN era legată de Electronica şi la propriu, deoarece erau vecine iar între ICIN şi Electronica exista un conveior prin care se trimiteau tuburile cinescop pentru televizoare, direct dintr-o întreprindere în cealaltă, economisind astfel cheltuieli suplimentare de ambalare şi transport.
Şi fiind vorba de tehnologia vidului alte două întreprinderi cu tehnologii similare, Fabrica de Becuri „Steaua Electrică“ Fieni şi „Romlux“ Târgovişte, care produceau becuri cu incandescenţă şi tuburi fluorescente, au fost subordonate CIETC.
Este interesant de semnalat importanţa institutelor de cercetări în viaţa întreprinderilor; deşi majoritatea întreprinderilor şi-au creat propriile ateliere de proiectare, în care au realizat produse importante, cum vom vedea mai departe, institutele asigurau proiecte de produse noi şi menţineau contactul cu ceea ce este nou.
Întreprinderile din tehnica vidului, nu aveau un institut de cercetări ci doar ateliere proprii de cercetare, cereau cu insistenţă, înfiinţarea unui astfel de institut. Nu s-a realizat.
Nu s-a neglijat nici partea de dezvoltare software de aplicaţie, luând fiinţă ICI - Institutul Central de Informatică - Bucureşti, Centre de Calcul Teritoriale, Centre de Calcul Departamentale sau uzinale, precum şi Biblioteca Naţională de Programe.
ICI era oarecum echivalentul unei supercentrale industriale, între-prinderile subordonate fiind însă centrele de calcul; în decembrie 1989 avea în subordine cca 40 centre de calcul.
ICI avea chiar şi rolul unui supracontrol de calitate, avizând în fiecare lună, echipamentele de calcul produse de FCE şi FEPER. De asemenea, făcea parte din toate comisiile de recepţie a punerii în funcţiune a sistemelor de calcul la centrele de calcul.
Cererea de calculatoare fiind mult disproporţionată faţă de producţie, adică mult mai mare, ICI stabilea, printr-o comisie de repartiţie, ordinea beneficiarilor şi configuraţiile echipamentelor de calcul, pe care aceştia urmau să le primească. Este uşor de remarcat, că într-un astfel de sistem economic, întreprinderile producătoare de echipamente de calcul nu aveau nici un fel de probleme cu vânzarea producţiei; la sfârşitul lunilor dar mai ales la sfârşitul trimestrelor, clienţii făceau literalmente coadă la poarta lor pentru a intra în posesia mult doritului echipament.
Programele dezvoltate în diferite centre de calcul, cu îndeplinirea anumitor condiţii, erau introduse în Biblioteca Naţională de Programe, de unde puteau fi accesate, de asemeni în anumite condiţii şi de alte centre, evitându-se astfel paralelisme inutile.
Revenind la început, trebuie să menţionez, că aceaşi Comisie Guverna-mentală, nu s-a preocupat doar de tehnica de calcul de tip „Sisteme mari de Calcul“ ci şi de echipamentele de calcul mici pentru birou sau facturat-contabilizat, pentru descrierea lor mai în detaliu, am considerat că este util să aloc un subcapitol intitulat „Licenţe“ în cadrul capitolului „Calculatorul“.
A fost creată şi o întreprindere specializată în comerţ exterior, „Electronum“, care urma să se ocupe de exporturi şi importuri, inclusiv licenţe, ale produselor CIETC, dar şi ale altei centrale înrudite, CIETA, Centrala Industrială de Telecomunicaţii şi Automatizări.
De asemenea, s-a avut în vedere şi educarea tinerilor, iniţierea lor în domeniul electronicii, astfel că pe lângă învăţământul descris deja în primul volum, s-a editat, începând din decembrie 1970, o revistă de profil, TEHNIUM, adresată atât începătorilor, dar şi celor mai avansaţi, care publica scheme practice de realizat acasă cum ar fi aparate de radio, montaje de automatizări simple, alarme, dispozitive de aprindere electronică, amplificatoare şi enumerarea ar putea continua. Revista s-a bucurat de un interes deosebit în rândul tinerilor.
Numeroase cărţi şi manuale au fost tipărite şi puse la dispoziţia celor interesaţi, programatori, ingineri, tehnicieni, studenţi, elevi etc.
Expunerile mele vor avea în vedere contextul economico-social al acelor vremuri şi anume o economie condusă planificat şi centralizat subordonată nu numai unor scopuri riguros economice ci şi politice.
  CUVINTE CHEIE: